18/06/2026
Înainte de a intra în vacanță, elevii din Vama Buzăului au făcut o vizită de studiu la Microferma Inteligentă a Fundației Partener. Au putut observa cm sunt soluționate necesitățile unei astfel de ferme: panouri solare fotovoltaice, turbine eoliene și baterii de stocare pentru asigurarea energiei, sistem de irigații automatizat, atât în solarii cât și în exterior, cuibar termostatat pentru menținerea ouălor la o temperatura potrivită, hrănitoare și adăpătoare automate pentru curtea găinilor și multe altele. Participanții au confecționat apoi caserole pentru producerea de microplante, pe care le-au luat în final acasă pentru a se bucura de roadele muncii lor. În continuare elevii, impărțiți în două grupe, au prezentat câte o scenetă cu mesaj, una îndemnând spre colectarea deșeurilor în loc de aruncarea acestora în natură, iar cea de a doua arătând cm exagerarea timpului pe telefon îi impiedica să vadă frumusețea naturii și a tot ceea ce ne inconjoară. În final participanții au montat structura unei miniciupercarii. Veselia și entuziasmul au fost la ele acasă. Felicitări participanților, vă asteptam la fermă și altă dată! Vacanță placută!
Suntem în povestea Științescu alături de Federația Fundațiilor Comunitare din România și de finanțatorii locali, Eviden România, Globant, Siemens Industry Software și Duvenbeck Logistik SRL, respectiv donatori individuali ai platformei Benevity. Le suntem recunoscători tuturor pentru susținerea acestei ediții a programului Științescu.
30/04/2026
De data aceasta a fost despre ciuperci! Cultivarea ciupercilor este una dintre cele mai rentabile activitati intr-o microfermă inteligentă. Ele constituie o importanta sursa de proteine, iar unele dintre acestea au puternice proprietati medicinale. Participantii, elevi din Vama Buzaului, Acris, Dălghiu si Făget au invatat teoretic si au exersat practic 3 metode de cultivare a ciupercilor: pe saci de paie sau rumegus, pe busteni subtiri prin metoda cu dibluri, si pe busteni grosi prin metoda Totem.
Echipa Artissan a prezentat participantilor cu aceasta ocazie sera realizata in cadrul proiectului lor “Ciupercile - natură, hrană, artă, sănătate”.
Evenimentul a avut loc in cadrul Proiectului “Agricultura Moderna Inteligenta” implementata de Academia de Informatică Brasov, prin programul Stiintescu HUB 4.0.
Suntem în povestea Științescu alături de Federația Fundațiilor Comunitare din România și de finanțatorii locali, Eviden România, Globant, Siemens Industry Software și Duvenbeck Logistik SRL, respectiv donatori individuali ai platformei Benevity. Le suntem recunoscători tuturor pentru susținerea acestei ediții a programului Științescu.
28/04/2026
D**a pauza, elevii au participat la un workshop de resurse regenerabile si fizica distractivă. Au fost incluse in “meniu” turbine eoliene, panouri fotovoltaice, bateria cu aer comprimat realizata de echipa de inventică a Academiei, proiect premiat in anul 2021 cu Locul 1 Mondial in cadrul prestigiosului concurs WRO ( World Robot Olympiad), roboti cu actionare solara, globul cu plasma, holograme cu oglinzi, bobina Tesla, si alte activitati de fizica distractiva.
Evenimentul a avut loc in cadrul Proiectului “Agricultura Moderna Inteligenta” implementata de Academia de Informatică Brasov, prin programul Stiintescu HUB 4.0.
Suntem în povestea Științescu alături de Federația Fundațiilor Comunitare din România și de finanțatorii locali, Eviden România, Globant, Siemens Industry Software și Duvenbeck Logistik SRL, respectiv donatori individuali ai platformei Benevity. Le suntem recunoscători tuturor pentru susținerea acestei ediții a programului Științescu.
27/04/2026
Elevii din Vama Buzaului, Agriș, Faget si Dălghiu au participat la un Seminar despre Agricultura Moderna Inteligenta. Au invatat despre ce este o ferma integrata inteligenta, economie circulara, permacultura, ferma autonoma de crestere a gainilor toate pe intelesul lor. Au fost prezentate automatizarile pentru cotetul intelligent -usa automata si hranitorul inteligent- realizate de elevii Academiei in proiectul HUB precedent, “Smart Household”.
Evenimentul a avut loc in cadrul Proiectului “Agricultura Moderna Inteligenta” implementata de Academia de Informatică Brasov, prin programul Stiintescu HUB 4.0.
Suntem în povestea Științescu alături de Federația Fundațiilor Comunitare din România și de finanțatorii locali, Eviden România, Globant, Siemens Industry Software și Duvenbeck Logistik SRL, respectiv donatori individuali ai platformei Benevity. Le suntem recunoscători tuturor pentru susținerea acestei ediții a programului Științescu.
23/04/2026
Elevii din Vama Buzaului si imprejurimi au avut primul contact cu noua metoda de cultivare a plantelor in sistem Aquaponic. Stefan Arsene, CEO la Aeroponix Robotix, a prezentat si a exemplificat sistemul aducand in fata auditoriulului si cea mai recenta instalatie realizata de companie. Aeroponia este un sistem de cultivare a plantelor fara sol, prin pulverizarea periodica a radacinilor cu o solutie nutritiva. Este recomandata in special pentru cultivarea microplantelor, atat de solicitate astazi pentru salate de cei care se intorc spre hrana bio, si este o metoda care se poate aplica acasa cu ajutorul unei astfel de instalatii. Evenimentul a avut loc in cadrul Proiectului “Agricultura Moderna Inteligenta” implementata de Academia de Informatică Brasov, prin programul Stiintescu HUB 4.0.