17/06/2026
Institutul Teologic Penticostal din București, în parteneriat cu Cultul Creștin Penticostal, organizează Școala de vară, un cadru dedicat dezvoltării teologice și pastorale continue, adresat lucrătorilor din bisericile locale.
⛪ Școala de vară este un timp special de învățătură, echipare și părtășie, conceput pentru cei care slujesc cu dedicare în bisericile din întreaga țară.
🙏 Vă așteptăm cu drag să luați parte la această experiență de creștere spirituală și consolidare a chemării pastorale!
📅 Detalii și înscriere:
👉 https://itpbucuresti.ro/scoala-de-vara
16/06/2026
Stimați prieteni,
Vă anunțăm cu bucurie apariția unei noi lucrări semnate de Pastor prof. univ. dr. habil. Ciprian-Flavius Terinte, o carte care abordează una dintre cele mai profunde și dificile întrebări ale existenței umane și ale credinței creștine: suferința.
Ce spune Biblia despre suferință atunci când realitatea vieții pare să contrazică orice răspuns simplu?
În această carte, Ciprian-Flavius Terinte așază experiența concretă a suferinței în dialog direct cu textul Scripturii. Refuzând explicațiile facile și clișeele întâlnite adesea în teologia populară, autorul demontează concepții care pot adânci durerea în loc să aducă lumină.
Scrisă din perspectiva unui om care a cunoscut personal suferința și pierderea, cartea abordează cu onestitate și sensibilitate una dintre cele mai dificile întrebări ale credinței creștine: cm îl înțelegem pe Dumnezeu în mijlocul durerii?
O lectură necesară pentru cei care caută răspunsuri autentice, ancorate în Scriptură și în realitatea vieții.
Vă invităm să descoperiți această lucrare valoroasă și să o recomandați celor care traversează perioade dificile sau caută o înțelegere biblică matură a suferinței.
Cartea poate fi comandată accesând linkul de mai jos:
https://libraria.decenu.eu/produs/suferintele-de-acum-si-slava-viitoare/
12/06/2026
Studenții anului II, însoțiți de lector. univ. dr. Dumitru Piscuc, au avut ocazia de a sluji duminica aceasta în municipiul Arad și în împrejurimi.
Aceștia au slujit în comunitățile din Tisa-Nouă, Păuliș, Lipova și Zădăreni. Ulterior, studenții s-au alăturat celui de-al treilea program al Bisericii „Ekklesia” Arad, unde Dumitru Piscuc, a susținut un mesaj profund despre transformarea „De la robia ritualului la viața în Duhul, prin credința în Hristos!”
În fotografie sunt studenții anului II, alături de Lector univ. dr. Dumitru Piscuc și pastorul coordonator al Bisericii „Ekklesia” Arad, Conf. univ. dr. Oti Tipei (Oti Tipei ).
10/06/2026
Capela din noul campus prinde tot mai mult contur. Cu fiecare etapă finalizată, acest spațiu se apropie de momentul în care va deveni un loc dedicat închinării, formării și părtășiei pentru generațiile de studenți care îi vor trece pragul.
Mulțumim fraților din Brașov, care și-au dăruit timpul și energia pentru montarea scaunelor. Efortul vostru a transformat un spațiu gol într-unul primitor și pregătit să găzduiască momente de închinare și părtășie.
De asemenea, mulțumim și fraților din Sibiu, care au lucrat cu sârguință la montarea mochetei. Fiecare metru așezat cu grijă este o mărturie a dăruirii și dragostei voastre pentru această lucrare.
Suntem recunoscători pentru fiecare mână întinsă și pentru fiecare oră investită. Dumnezeu să vă răsplătească din belșug slujirea și dragostea pentru Împărăția Sa!
10/06/2026
Studenții Adămuț William, Budeanu Ioan Dragoș și Ciubotariu Davide (Anul III), împreună cu pastorul Doru Mircea, au slujit în Biserica Speranța din Linz.
08/06/2026
Data: 07.06.2026
Biserica Golgota, Târgu Jiu
Studenți: Elias Albu (I), Joshua Cupcinschi (I), Cozmin Pamparău (III), Bălici Emanuel (III).
03/06/2026
Au început înscrierile pentru programul de masterat Teologie Penticostală Aplicată. Dacă ai o diplomă de licență și vrei să îți continui studiile, te invităm să iei în considerare programul „Teologie Penticostală Aplicată” de la Institutul Teologic Penticostal.
02/06/2026
"În data de 31 mai 2026, am avut bucuria să slujesc la Biserica Penticostală Betel Dublin, păstorită de fratele pastor Florin Mihuțescu, cu prilejul ordinării în slujire a fraților: Vasile Matei – diacon, Nicu Avram – prezbiter, Ovidiu Deac – prezbiter și Ovidiu Cârcu – pastor.
Ne bucurăm pentru așezarea în slujbă a celor patru frați, în mod special pentru fratele Ovidiu Cârcu, absolvent al Institutului Teologic Penticostal.
Biserica Penticostală Betel Dublin este o comunitate creștină în creștere, cu numeroase proiecte, familii tinere și o viziune clară pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu.
În ultimii ani, Biserica Betel a fost un sprijin important pentru ITPB, contribuind cu generozitate și credincioșie la înaintarea lucrării lui Dumnezeu prin școala noastră.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru această lucrare frumoasă și pentru parteneriatul binecuvântat dintre Biserica Betel Dublin și Institut.
Domnul să binecuvânteze slujitorii ordinati, întreaga echipă pastorală, biserica și comunitatea românească din Dublin!"
Pastor Lector univ. dr. Ioan Brie,
Rector al ITPB
01/06/2026
Din 1 iunie și până pe 19 iulie vă așteptăm să vă înscrieți pentru examenul de admitere la Institutul Teologic Penticostal, programul de licență (4 ani).
30/05/2026
La Liceul Teoretic Creştin "PRO DEO" din Cluj-Napoca, echipa de studenți a Institutului Teologic Penticostal din București s-a întâlnit cu elevii claselor a X-a, a XI-a și a XII-a, prezentând misiunea și lucrarea ITPB, programele academice și informațiile referitoare la admiterea pentru anul universitar 2026–2027.
Un moment deosebit al întâlnirii a fost intervenția lui Andrei Pop, cadru didactic al liceului și absolvent al Institutului Teologic Penticostal, care a împărtășit elevilor din experiența sa de student și din modul în care anii de formare petrecuți la ITPB au contribuit la dezvoltarea sa personală și profesională.
Ne-am bucurat de interesul și implicarea elevilor prezenți, precum și de oportunitatea de a le prezenta posibilitățile de pregătire teologică oferite de institut.
Mulțumim conducerii liceului pentru primire și ospitalitate, precum și fratelui Andrei Pop pentru contribuția adusă acestei întâlniri. Dumnezeu să binecuvânteze acești tineri și să-i călăuzească în deciziile pe care le vor lua pentru viitor.