19/06/2026
Uneori nu ma recunosc
Între cele două poze este doar 1 an și jumătate.
Azi. Mă uit la mine, cea de atunci și mă apasă zâmbetul forțat, ochii goi, mimica.
Incercam să supraviețuiesc imposibilului cu zâmbetul pe buze, să duc totul în spate ca și cm nu ar fi atât de greu încăt mă frânge.
Cumva, am reușit. Am mers orbește înainte, bazându-mă pe singurul lucru adevărat: aveam o singură variantă oricum - să supraviețuiesc.
Acum, când mă uit înapoi, știu că ea a existat și e eroina mea. E salvatoarea mea.
Acestă femeie rezilientă, care a stat ca stânca în mijlocul furtunii și pur și simplu a așteptat neclintită să treacă.
Sunt atât de recunoscătoare. Ea m-a salvat.
M-a salvat și apoi m-a eliberat.
Căci acum mă uit înapoi și văd cât de goală era pe dinauntru, pustiită de tot, în afară de promisiunea că va trece linia de finiș a acestei etape imposibile.
În Ianuarie 2025 nu știam încă ce mă așteaptă, dar eram deja pregătită să trec prin ce e mai rău și să supraviețuiesc.
Și exact asta am făcut. Atât contează.
Azi sunt aici, altfel. Alt om.
Și ce am învățat din asta e că Dumnezeu ne dă câte un sine pentru fiecare etapă, pe care trebuie să îl lăsăm să fie nou, diferit, altfel.
Putem să lăsăm o întreagă ființă în etapa căreia îi aparține și să ne trăim viața bucurându-ne de tot ce e nou. Doar așa onorăm cu adevărat eul pe care l-am lăsat în urmă.
Văd multe femei care se abțin de la a fi această pasăre pheonix. Li se pare că nu e "corect" că mereu se schimbă: gusturile, gândirea, aspectul, ideile, stilul.
Se învonovățesc pentru că s-au schimbat.
Ladies, singura constantă din viața noastră e schimbarea.
Dați-vă voie să fiți cineva nou în fiecare zi!
12/06/2026
05/06/2026