25/06/2026
Învățăm prin practică, ne pregătim pentru viitor! 👨🍳👩🍳
Elevii claselor XI B și IX C, calificarea Bucătar, desfășoară în această perioadă practica comasată la un agent economic partener.
Pagina oficiala a Liceului Tehnologic Special Nr. 3 București
Liceul Tehnologic Special nr. 3 este o unitate de învățământ care școlarizează elevi cu deficiente de auz și asociate cu clasele I – XII.
25/06/2026
Învățăm prin practică, ne pregătim pentru viitor! 👨🍳👩🍳
Elevii claselor XI B și IX C, calificarea Bucătar, desfășoară în această perioadă practica comasată la un agent economic partener.
19/06/2026
🎓 Festivitatea de premiere a anului școlar 2025-2026
Astăzi am încheiat un nou capitol plin de învățare, provocări, reușite și bucurii.
Felicităm toți elevii pentru efortul depus, pentru progresul realizat și pentru fiecare pas făcut pe drumul cunoașterii. Mulțumim cadrelor didactice și părinților pentru implicare, sprijin și colaborare pe parcursul întregului an școlar.
Privim cu recunoștință către realizările acestui an și cu încredere către proiectele și experiențele care ne așteaptă.
🌞 Vă dorim tuturor o vacanță frumoasă, plină de bucurii, odihnă și experiențe de neuitat!
17/06/2026
📳Marti, 16 iunie 2026, Asociația pentru Dezvoltare Urbană (ADU) a organizat la LTS3 un workshop pentru cadrele didactice si elevii de liceu.
Atelierul a fost dedicat utilizării resurselor digitale și tactile în procesul de predare adaptat elevilor cu deficiențe de auz.
🔎 Ce au descoperit participantii alaturi de formatorii Gabriela Psihopedagog si Dan Patzelt?
✔ Platforma Tactile Literacy și aplicația Tactile Images Reader
✔ Modalități practice de utilizare a planșelor tactile în activitățile de la clasă
✔ Exemple de adaptare a materialelor didactice pentru a răspunde nevoilor elevilor cu deficiențe de auz
✔ Integrarea materialelor video în LSR (Limbajul Semnelor Române) în procesul educațional
🦻Workshopul a fost accesibilizat in LSR de catre prof. Dinu Stefania Alina.
🟧 Proiectul „Tactile Literacy”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Urbană, cu sprijinul Fundației Orange, prin programul „Lumea prin culoare și sunet”.
17/06/2026
🏅 Concursul Sportiv „4FUNSPORTS” – Energie, zâmbete și mișcare!
Pe data de 16 iunie, elevii noștri au participat cu entuziasm la concursul sportiv „4FUNSPORTS”, desfășurat la Liceul Profesional Special pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”, în cadrul Calendarului Proiectelor de Educație Extrașcolară Municipale 2026.
Copiii au concurat în două probe pline de dinamism:
🏓 Duelul paletelor – tenis de masă
🏀 Misiunea „Coșul Magic” – baschet
Atmosfera a fost una extraordinară – fair-play, emoții frumoase, spirit de echipă și multă bucurie. Elevii au demonstrat că sportul unește, motivează și inspiră.
Felicitări tuturor participanților pentru implicare și determinare! Mulțumim gazdelor și profesorilor pentru sprijin și colaborare.
💙 Suntem mândri de voi! Continuăm să promovăm mișcarea și stilul de viață activ în comunitatea noastră școlară.
Prof. Iova Doina
16/06/2026
Sărbătoarea Internațională Helen Keller reprezintă un moment de reflecție asupra puterii interioare, a curajului și a felului în care lumea poate fi descoperită dincolo de cuvinte. Inspirata de viața lui Helen Keller, Sense International Romania a lansat proiectul „Vocea care se simte”.
În calitate de partener, Liceul Tehnologic Special Nr.3, în perioada 08-10 iunie 2026, a desfășurat proiectul „Călătorie senzorială prin gust, natură și joc” care le-a oferit elevilor experiențe practice prin care au explorat lumea cu ajutorul simțurilor, și-au dezvoltat empatia, cooperarea și respectul față de diversitate.
Prin activități interactive și creative, copiii au descoperit că fiecare simț devine o cale de cunoaștere, comunicare și apropiere de ceilalți.
Grupul țintă ala cestui proiect a fost format din 10 elevi cu surdocecitate și 10 elevi cu DSM din Liceul Tehnologic Special Nr. 3.
ACTIVITATEA 1: „Gustăm cu simțurile” - Atelier culinar senzorial
ACTIVITATEA 2: „Natura se simte cu inima” - Atelier ecologic – plantare și reciclare creativă
ACTIVITATEA 3: „Mișcare fără bariere” - Jocuri sportive senzoriale și de cooperare
Prin participarea la activitățile propuse, elevii au învățat să descopere lumea prin simțuri, să colaboreze, să manifeste empatie și respect față de ceilalți și față de natură. Proiectul contribuie la dezvoltarea personală și socială a copiilor, oferindu-le experiențe practice valoroase într-un context educativ incluziv.
Multumim, Sense! Felicitari pentru intreaga activitate a fundatiei!🫶🤟🫰
❤️🪻🪴🌷🌺🍇🍉🍋🍌🍍🍎🥭🍓🎈🪁⚽️
14/06/2026
Învățare prin experiență la Ziua Porților Deschise a Jandarmeriei Române
Vineri, 12 iunie, elevii claselor I, a II-a și a IV-a au participat cu bucurie și entuziasm la Ziua Porților Deschise organizată de Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”.
Pe parcursul vizitei, copiii au asistat la demonstrații realizate de jandarmi, care au inclus simulări de intervenție pentru restabilirea ordinii publice, exerciții de luptă și tehnici de autoapărare. Activitățile le-au oferit elevilor ocazia de a descoperi aspecte importante ale profesiei de jandarm și rolul acesteia în comunitate.
Un moment deosebit de apreciat a fost întâlnirea cu caii folosiți în misiunile de patrulare. Elevii i-au putut hrăni și mângâia, bucurându-se de o experiență memorabilă. De asemenea, au aflat informații interesante despre câinii de serviciu ai Jandarmeriei și au urmărit demonstrații practice care au evidențiat pregătirea și importanța acestora în misiunile speciale.
Vizita a continuat cu prezentarea echipamentelor, autospecialelor și a echipelor de intervenție specială. Copiii au participat și la activități interactive, au învățat câteva tehnici de apărare și s-au întrecut în jocuri sportive organizate special pentru ei.
Mulțumim gazdelor pentru primirea călduroasă și pentru experiența educativă oferită elevilor noștri!
14/06/2026
📍 Sâmbătă, 13 iunie la Liceul Tehnologic Special nr. 3 a avut loc a treia zi a festivalului Dance Bridges / „Dans în Lumea Tăcerii”, organizat de TMoves si partenerii sai: LTS3, Asociația ProCultura Surzilor, Clubul Interact București și partenerul principal, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
🕙 10:00 – 11:15
Atelier de dans incluziv pentru tineri și adulți (14+) cu diferite dizabilități și participanți fără dizabilități, într-un spațiu de mișcare, expresie și conectare.
🕦 11:30 – 12:45
Atelier de dans incluziv pentru copii și tineri surzi și auzitori (8–20 ani), cu interpretariat în Limba Semnelor Române.
🕑 14:00 – 15:30
„Dincolo de Sunet” – prezentare și dialog despre incluziune, educație prin dans incluziv și dans-terapie, adresată tinerilor și adulților, cu și fără dizabilități.
Proiectul "Dans in lumea tacerii" este finanțat de Fundația pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány și MOL România, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor si coordonat de Asociația Procultura Surzilor, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special Nr. 3 și TMoves.
Multumim pentru toata darurirea si felicitari pentru reusita evenimentului doamnei profesor coregraf Sorina Petrescu!🫶
Asociația Procultura Surzilor TMoves Liceul Tehnologic Special Nr. 3 MOL Romania ❤️❤️❤️❤️❤️
13/06/2026
💙 Festivalul Dance Bridges – Ediția a II-a: „Bucuria de a iubi” 💙
Pe 12 iunie 2026, la Teatrul Național din București, Sala Media, a avut loc cea de-a doua reprezentație din cadrul Festivalului Dance Bridges, ediția a II-a, având ca temă „Bucuria de a iubi”.
După luni de pregătire, emoție și muncă în echipă, copiii și tinerii surzi, hipoacuzici și auzitori implicați în proiect au urcat din nou pe scenă pentru a împărtăși publicului o poveste despre conexiune, acceptare și apartenență.
Fiecare moment artistic a reflectat puterea dansului de a aduce oamenii împreună și de a transforma diferențele în oportunități de învățare și colaborare. Prin expresivitate, creativitate și încredere reciprocă, participanții au demonstrat încă o dată că arta incluzivă creează spații în care fiecare voce contează și fiecare persoană este valorizată.
Spectacolul a fost o celebrare a diversității și a relațiilor autentice construite pe parcursul acestei călătorii începute în luna ianuarie. Dincolo de coregrafii și de emoția scenei, publicul a fost martorul unor experiențe care au unit oameni, au construit prietenii și au încurajat dialogul dintre comunități.
Le mulțumim tuturor participanților, familiilor, coordonatorilor și partenerilor care au contribuit la succesul acestei ediții și care susțin, zi de zi, puterea educației prin artă și a incluziunii. 👏✨
Un gând special de recunoștință se îndreaptă către Sorina Petrescu, care, prin profesionalism, dedicare și pasiune, a însoțit acest grup minunat pe tot parcursul procesului artistic. Mulțumim pentru inspirație, răbdare și pentru încrederea oferită fiecărui participant de a se exprima liber și de a străluci pe scenă.
Proiectul „Dans în Lumea Tăcerii” este finanțat de Fundația pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány și MOL România, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, fiind coordonat de Asociația Procultura Surzilor, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special Nr. 3 și TMoves.
TMoves Asociația Procultura Surzilor MOL Romania Liceul Tehnologic Special Nr. 3
12/06/2026
🌟 Activitate bogată astăzi la Liceul Tehnologic Special Nr. 3 🌟
Astăzi, 12 iunie 2026, la sediul Liceului Tehnologic Special Nr. 3, s-au desfășurat două evenimente importante, care au adus împreună creativitatea, cultura și spiritul sportiv.
✒️ Concursul „Șah la poezie” – Proiectul In Memoriam – Vasile Alecsandri
Activitatea a avut loc în cadrul proiectului interjudețean In Memoriam – Vasile Alecsandri, inclus în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Interjudețene pentru elevii din învățământul secundar, domeniul Cultural-artistic, literatură.
Elevii au îmbinat armonios jocul de strategie cu expresivitatea poetică, demonstrând creativitate, sensibilitate și gândire critică.
🏃♂️ Concursul „Campioni la sănătate” – Secțiunea Sport
Tot astăzi s-a desfășurat și concursul municipal Campioni la sănătate, secțiunea sport, inclus în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Municipală.
Participanții au dat dovadă de energie, fair-play și dorință de autodepășire, promovând un stil de viață activ și echilibrat.
Felicităm toți elevii participanți pentru implicare, talent și entuziasm, precum și cadrele didactice coordonatoare pentru dedicare și profesionalism.
Împreună construim un mediu educațional în care fiecare elev își poate descoperi și valorifica potențialul.
🌟 Liceul Tehnologic Special Nr. 3 – locul unde educația prinde viață! 🌟
| Monday | 08:00 - 18:00 |
| Tuesday | 08:00 - 18:00 |
| Wednesday | 08:00 - 18:00 |
| Thursday | 08:00 - 18:00 |
| Friday | 08:00 - 18:00 |