Liebe Kinder

Liebe Kinder

Share

Liebe Kinder este un loc cald și sigur, unde copiii cresc cu bucurie, învățare și iubire. Acomodarea copilului se face treptat, în funcţie de nevoile fiecăruia.

Punem accent pe dezvoltarea emoțională, creativitate și joacă, într-un mediu prietenos, cu educatori dedicați și activități adaptate fiecărui copil.🩷🤱🏻 Știm că este un pas important pentru copil și de aceea garantăm un mediu cald și familial, siguranță și încredere. Avem o curte mare, special gândită pentru copii, bucătărie proprie, iar opționalele de limba engleză și germană sunt incluse. Pășește și tu în povestea aceasta, alături de noi!

Photos from Liebe Kinder's post 19/06/2026

🎈🎨 Ziua în care curtea s-a umplut de culoare!
Micuții noștri au fost artiști în aer liber! Au pictat cu degetele, au decorat baloane, au explorat culori, texturi și s-au jucat din toată inima sub copaci. 🌳
Pentru că cele mai frumoase amintiri se fac cu mâinile colorate și zâmbetul până la urechi! 😄💛
📍 LiebeKinder, locul unde fiecare zi e o aventură nouă.

Photos from Liebe Kinder's post 16/06/2026

Matematică prin mișcare! 🔢😊

Am căutat locul potrivit pentru fiecare cifră, am numărat cerculețele, ne-am consultat cu prietenii și ne-am bucurat de fiecare răspuns găsit.

Prin joacă, am exersat număratul, recunoașterea cifrelor și atenția la detalii, iar cel mai mult ne-a plăcut că am învățat împreună.

Când matematica se transformă într-un joc, fiecare provocare devine mai distractivă! 💙

15/06/2026

Frunzele foșnitoare, orezul colorat, pastele, pungile de plastic și cojile de ouă au transformat joaca într-o adevărată aventură senzorială.

Prin astfel de activități, copiii își dezvoltă simțurile, curiozitatea și încrederea de a explora tot ce îi înconjoară.

Și, cel mai important, s-au distrat pe cinste! 😍

Photos from Liebe Kinder's post 10/06/2026

Când copilăria se întâlnește cu magia Disney, cele mai simple activități devin amintiri frumoase. 🥰

Mickey Mouse a prins viață prin mânuțele copiilor, printre culori, râsete și multă imaginație.

Pentru copiii , Mickey nu este doar un personaj, ci parte din poveștile care le colorează copilăria și le fac fiecare zi mai frumoasă. ❤️

Photos from Liebe Kinder's post 09/06/2026

La , în fiecare zi este ziua copilului 😍
E în râsul de la prima oră, în „și eu, doamna!", în îmbrățișarea de la poarta grădiniței și în jucăria adusă de acasă pentru ca dragostea părinților să fie mereu aproape 🫶🏻
Suntem recunoscători că putem fi parte din toate acestea, zi de zi, joc de joc, poveste de poveste ❤️

01/06/2026

🫶🏻🫶🏻🫶🏻

28/05/2026

În timp ce părinții s-au bucurat de o seară liniștită și o noapte fără treziri, la s-a dat startul distracției în pijamale ❤️
Copiii au râs, au dansat și s-au jucat într-o atmosferă plină de lumini, energie și voie bună 😍

Jocul cu lumini a transformat seara într-o mică aventură, iar fiecare copil a plecat acasă cu amintiri frumoase și mult entuziasm.

O petrecere în pijamale reușită, cu copii fericiți și părinți odihniți. 🤗🤗🤗

Photos from Liebe Kinder's post 27/05/2026

Când atenția se îmbină cu imaginația, activitatea se face cu mult drag și curiozitate!
🖍️ Copiii au avut de completat un desen, urmărind cu atenție formele și continuând imaginea pas cu pas.
🎨 Apoi au transformat fiecare lucrare într-o adevărată explozie de culoare, fiecare desen având ceva aparte.
Ne-a bucurat să îi vedem atât de concentrați, implicați și mândri de ceea ce au realizat.
🌱 Prin joc și exercițiu, cei mici învață:
• să observe mai atent
• să aibă mai multă încredere în ei
• să își exprime creativitatea în propriul stil

22/05/2026

🌊 Azi am salvat Marea Neagră, în miniatură!
Am creat o „Mica Mare Neagră" cu pești, alge și...plastic, hârtii, doze și cutii.
Misiunea? Să curețe marea și să salveze peștișorii! 🐟
Micii noștri eroi ecologiști s-au implicat cu tot sufletul și au ieșit din activitate cu o lecție pe care nu o vor uita prea curând: natura are nevoie de noi! ♻️💙

Want your school to be the top-listed School/college in Bucharest?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Address


Strada Ion Enache Nr. 34 Strada Oituz Nr. 65
Bucharest

Opening Hours

Monday 07:30 - 19:00
Tuesday 07:30 - 19:00
Wednesday 07:30 - 19:00
Thursday 07:30 - 19:00
Friday 07:30 - 19:00