Ne plac jocurile şi poveştile muzicale,aşa că nu pierdem nicio ocazie să le inventăm!
Povestea cu ursul este prea lungă pentru a o posta aici,aşa că îmi doresc doar să vă dau o idee de joacă!🥁
The Music Club
Clubul în care MUZICA și o LIMBĂ STRĂINĂ se întâlnesc într-o experiență educațională unică The materials are designed to stimulate young minds.
THE MUSIC CLUB este un program care foloseste materiale din Statele Unite ale Americii oferind șansa unui curs de LIMBA ENGLEZĂ prin MUZICĂ, JOC și MIȘCARE pentru părinți și copii, de la cele mai mici vârste (de cand copilul poate sta singur in șezut)! THE MUSIC CLUB este un program care se ocupă de educația muzicală timpurie a copilului, având drept scop “descătușarea” potențialului muzical și to
18/06/2026
🥁Dacă ne urmăreşti şi îţi doreşti să vii cu cel mic la cursurile noastre, dar ziua de miercuri nu este potrivită pentru voi,excepţia de AZI poate fi momentul potrivit să ne cunoaştem!
Doar 1 loc mai este liber pentru cursul de la ora 17.30!🌱
Dă-mi un mesaj privat,dacă vrei să fie al vostru!
18/06/2026
"Mi-ar plăcea să participăm şi noi la cursuri,când va mai creşte, când va învăța să împartă, când va începe să vorbească, când nu va mai fi atât de lipit de mine,când nu va mai plânge atât,etc...."
De-a lungul timpului am întâlnit părinţi care ne admirau de la distanţă activităţile, aşteptând momentul potrivit să îi înscrie pe copiii.
Adevărul este că o parte dintre lucrurile pe care le aşteaptă părinţii de la copiii lor,sunt chiar acele deprinderi pe care cei mici le învață şi le dezvoltă mai uşor în colectivitate.
Sunt copii pentru care la 1-2 ani ,The Music Club,este primul spațiu de socializare, locul în care se obişnuiesc să respecte reguli simple, să împartă, să interacţioneze în grup şi sunt părinți care mi-au povestit că atunci când copiii lor au început creșa, adaptarea a fost uşoară şi naturală, deoarece erau deja familiarizați cu anumite rutine.
Oferă-i copilului tău ocazia să îţi arate tot ce poate,fără să tragi concluzii în avans!
În contextul potrivit copiii înfloresc!🌷
Ce altă activitate la fel de complexă şi valoroasă mai cunoşti,pentru creierul copilului tău?
🎶 Câte instrumente de percuție cunoști?
La orele de muzică în limba engleză, unul dintre cele mai așteptate momente,este orchestra!
Iată o parte dintre instrumentele cu ajutorul cărora copiii îşi îmbunătăţesc coordonarea, expresivitatea şi
încrederea şi care transformă fiecare lecție într-o experiență plină de energie și entuziasm.
Dacă vrei să ştii cm se numeşte fiecare instrument şi din ce ţară provine, urmăreşte-mă!
15/06/2026
🥁Dacă ne urmăreşti şi îţi doreşti să vii cu cel mic la cursurile noastre, dar ziua de miercuri nu este potrivită pentru voi,săptămâna viitoare este un moment bun în care ne putem cunoaşte,pentru că ora de muzică se va ţine JOI de la ora 17.30 - aceasta fiind o excepţie.
Pentru mai multe amănunte sau pentru a rezerva un loc ,scrie-mi un mesaj privat!
14/06/2026
It's a beautiful day to sing and play!☀️🌱🥁
Este sau nu de calitate.....
timpul pe care il petrecem cu copiii noştri?
Mulți copii petrec o mare parte a zilei la grădiniță sau la școală, iar nouă ne rămâne relativ puțin timp pe care să îl petrecem împreună cu ei.
Ce este interesant este că și atunci când copiii sunt acasă de dimineaţa până seara, suntem adesea atât de solicitați din toate părțile,încât reușim să ne conectăm destul de puțin.
Este o provocare care îmi dă și mie multe bătăi de cap,dar ajung tot mai des la concluzia că este mai valoroasă o oră în care sunt implicată și prezentă în ceea ce fac, decât o zi întreagă în care încerc să mut copilul dintr-o parte în alta pentru a-mi putea îndeplini toate responsabilitățile zilnice.
Un mod prin care noi ne conectăm foarte repede și prin care creem amintiri frumoase, sunt activitățile muzicale. Creierul reacționează extrem de rapid la muzică, iar atenția ni se aliniază aproape instantaneu în aceeași direcție,fără să fie nevoie de un efort foarte mare.
Calitatea timpului petrecut împreună contează mai mult decât cantitatea, iar muzica poate fi o punte rapidă către conectare și prezență reciprocă.
Dacă şi tu te gândeşti de multe ori la valoarea timpului pe care îl petreci împreună cu copilul tău şi la cm l-ai putea folosi mai bine, încearcă unul dintre jocurile muzicale pe care le propun aici şi spune-mi dacă v-au fost de folos!
Avem mai multe informaţii şi resurse ca oricând și asta ne face câteodată să ne simțim insuficienți.
Vedem sute de idei de activități ușor de făcut acasă cu copiii, prezentate ca fiind rapide, simple și accesibile,însă contextul unei case locuite ,e "uşor" diferit: mesele de pregătit, rufele de strâns, telefonul care sună, mesaje la care trebuie să răspundem,oboseala acumulată și multe alte responsabilități care ne împart atenția.🏠
În afară de materialele necesare şi timpul efectiv petrecut împreună,e nevoie de energia mentală pentru a iniția o activitate în care să rămâi prezent fără să fii întrerupt sau distras,iar acasă, acest lucru este adesea mai dificil decât pare din exterior.
Când ieșim din mediul obișnuit și intrăm într-un spațiu dedicat , fie că este un atelier, o bibliotecă,sau orice alt cadru creat pentru o anumită experiență , rolurile și prioritățile se schimbă,iar delimitarea spațiului și a timpului creează o formă de prezență pe care acasă o obținem mai greu.
Ce e cel mai frumos,este că la finalul zilei, sentimentul de împlinire vine nu atât din complexitatea activității, ci din faptul că am avut ocazia să fim conectați unul cu celălalt, fără să fim trași în zece direcții diferite.
Cred că valoarea acestor experiențe nu stă atât în ceea ce facem efectiv cu copiii, cât în faptul că ne oferă un cadru în care putem fi cu adevărat împreună.
Dacă simți că ai nevoie de acel spațiu pentru tine și pentru copilul tău ,locurile la următorul atelier sunt deschise!🥁
Pentru mai multe amănunte,scrie-mi un mesaj privat!
"Poţi să te pensionezi,pentru că C. se descurcă să ţină singură ora!"
...mi-a spus cineva saptămâna trecută! 😋
Mă gândesc serios la asta,dar până atunci,ne vedem cu voie bună, în seara aceasta de la ora 17.30!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Location
Category
Website
Address
Strada Cernei 20
Sibiu
550356
Opening Hours
| 17:30 - 18:30 |