17/06/2026
Pentru cititorul român, dacă mi se îngăduie, Pavel străbate distanța dintre Timișoara și Ierusalim parcursă de peste 8 ori dus-întors. Vorbim aproape o treime din circumferința Pământului. Unii ne vorbesc de câte un negustor ori vreun trubadur fără țel care ar fi străbătut aceeași distanță, ba uneori chiar mai mult. E posibil. Cert este că, martirizat, Sfântul Pavel începe a patra sa călătorie misionară. Spre inimile noastre. Pe care le întoarce la Hristos, Dumnezeu-Omul! Învierea noastră!
Călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel: maratonul celui care crede în Hristos – La Pas cu Apostolii, ziua a 11-a
Pentru cititorul român, dacă mi se îngăduie, Pavel străbate distanța dintre Timișoara și Ierusalim parcursă de peste 8 ori dus-întors. Vorbim aproape o treime din circumferința Pământului. Unii ne vorbesc de câte un negustor ori vreun trubadur fără țel care ar fi străbătut aceeaș...
15/06/2026
Suntem pe cale spre Prăznuirea lor. Am trecut prin Duminica tuturor Sfinților și prin Duminica Sfinților Români. Ar fi înțelept să regăsim, prin lectura Scripturii, reperele duhovnicești ale vieții în Hristos care are ca final văzut împlinirea Fericirilor. Să învățăm, așadar, cu ei, ce avem de făcut pentru a fi!
Scrierile Sfântului Pavel – La Pas cu Apostolii, ziua a 9-a
Suntem pe cale spre Prăznuirea lor. Am trecut prin Duminica tuturor Sfinților și prin Duminica Sfinților Români. Ar fi înțelept să regăsim, prin lectura Scripturii, reperele duhovnicești ale vieții în Hristos care are ca final văzut împlinirea Fericirilor. Să învățăm, așadar, cu ...
14/06/2026
Duminica celor ce ne sunt Lumina
Lumea de astăzi nu duce lipsă de vorbe, de teorii sau de critici. Lumea este înfometată de modele autentice, de oameni care trăiesc ceea ce cred. Sfinții români nu sunt semnul unui orgoliu național așezat în Sinaxare. Ci semnul purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru ca Lumina să nu ne ...
14/06/2026
Apostolii, sarea pământului – La Pas cu Apostolii, ziua a 7-a
Misiunea creștină la Sfinții Apostoli Petru și Pavel este definită ca vestirea aceleiași Evanghelii, a mântuirii și a iubirii lui Hristos, adaptată însă la comunitățile țintă, diferite, prin strategii misionare complementare. Deși aveau firi, origini și culturi total diferite, cei d...
14/06/2026
Pr. Constantin Necula: „Voi sunteți lumina lumii…” - Sibiu 100
Suntem în Duminica Sfinților Români. Pilaștrii de lumină și cer Bisericii pre limbă română rostită dinaintea cerului. De ani buni văd zbaterea unora de a Duminica acesta, consemnată ca fiind Duminica Sfinților Români, este Duminica Ortodoxiei Românești, dar nu din orgoliu național o...
12/06/2026
Pentru sufletul meu, Petru este marele martor al lui Hristos cel înviat, iar Pavel este marele teolog al mântuirii în Hristos. Împreună, ei oferă fundamentul apostolic al credinței și vieții Bisericii. Ne oferă Biserica în jaloanele gândirii vii, umane și divino-umane deopotrivă.
Ce ne-ar spune astăzi Apostolii Petru și Pavel? – La Pas cu Apostolii, ziua a 6-a
12/06/2026
Constantin Necula: „ASTRA este o construcție de rezistență”
Asociațiunea ASTRA este "mărturia că, acolo unde voiește Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii", a declarat preotul Constantin Necula, președintele Asociațiunii, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la înființare. Invitat, în aceste zile, la conferința internațională „Instituții...